Serbarea recoltei

de nov. 21, 2025Noutati0 comentarii

Sărbătoarea recoltei a grupei Sfântul Francisc

Copiii grupei Sfântul Francisc au participat cu mare entuziasm și bucurie la serbarea recoltei din acest an.
Pentru eveniment s-au pregătit cu câteva zile înainte: au exersat cântece, poezii și dansuri, iar cu entuziasm au decorat sala cu motive de toamnă, ciorchini de struguri și frunze.

În cadrul spectacolului, copiii au evoluat curajos și cu voie bună; se simțea că au interpretat cu toată inima ceea ce au învățat.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă familială și caldă.
Părinții și frații au venit în număr mare, s-au bucurat împreună cu copiii și au participat activ la cântatul, dansul și discuțiile comune.
Forța comunității și sentimentul de apartenență au străbătut întreaga după-amiază — toată lumea zâmbea, râdea și se simțea bine.
Pe parcursul programului, am reușit să trăim bucuria recunoștinței și a împreună petrecerii, care este cel mai frumos mesaj al sărbătorii recoltei.

Pentru copii a fost o experiență importantă faptul că spectacolul lor a fost primită cu multă căldură și dragoste de familia lor și de comunitatea grădiniței.
Această experiență le întărește încrederea în sine, sentimentul de apartenență la comunitate și le adâncește legătura cu tradițiile, natura și credința.
Mulțumim părinților pentru sprijin, pentru toate bunătățile și ajutorul oferit, care au contribuit ca după-amiaza să fie atât de memorabilă.
Serbarea recoltei a grupei Sfântul Francisc a fost cu adevărat o sărbătoare a recunoștinței, comunității și iubirii.