"Să fim deschiși, sinceri, nevinovați ca și copii" Dr. Paul Josef Nardini

 
Important de știut

Gădinița noastră se află în centrul orașului Odorheiu Secuiesc, în spatele bisericii franciscane. Ea a fost înființată de către Surorile Franciscane din Mallersdorf în 1992, și a primit numele ei de la fondatorul ordinului nostru monahal, Dr. Paul Josef Nardini. În prezent educația copiilor se desfășoară în patru grupe mixte de vârstă. În 2006, grădinița noastră a fost acreditat de ARACIP.

  Adresa:
  Grădinița "NARDINI"
  Odorheiu Secuiesc - 535600
  Str. Petőfi Sándor 3
  Jud. Harghita,  Romania        

 

Concepția noastră pedagogică

Conform Pedagogiei unice orientată spre rațiune (așa-zis Metoda-Kett), educația noastră se referă la cea a omului în întregime, ceea ce înseamnă, că luăm în considerare dimensiunile fizice-spirituale-psihice și exercităm o influență asupra acestor trei domenii în aceeași măsură. Ne adresăm copilului ca unui om întreg: atingând intelectul, sentimentele și capacitățile lui, adică capul, inima și mâna.

În educația noastră factorul important este desemnat de siguranța sentimentală, atmosfera senină, relaxată, starea generală bună, repausul, echilibrul sentimental. Organizăm diferite activități educative (prin joc, basm, poezie, muzică, desen, educație fizică, cunoașterea lumii exterioare) în funcție de temă și de vârsta copiilor, alese în mod liber, integrate în joc, sau în formă obligatorie. Urmărim dezvoltarea individuală a copiilor, și am vrea să obținem ca rezultat al procesului educativ din grădiniță precum și din familie și al maturizării interioare a copiilor, până la sfârșitul vârstei de grădiniță să obțină dezvoltarea intelectuală fizică, spirituală și socială necesară pentru munca școlară.

Cu ajutorul logopedului asigurăm corectarea dificultăților în procesul comunicării și a greșelilor de vorbire. El este sprijinit, ajutat de pedagogul care asigură dezvoltarea capacităților individuale.

Acordăm un rol important experiențelor cotidiene de viață, care se includ în mod natural în viața copiilor. Grupele mixte de vârstă ne asigură o posibilitate superbă în domeniul educației pentru sensibilitate socială, adică ajută în mod specific dezvoltarea copiilor.

Anul ecleziastic oferă nenumărate posibilități pentru serbare, evenimente de colectivitate. Trăind bucuria serbării întărim fraternitatea  creștinească. Educația noastră are ca scop să învețe copilul să primească și să ofere în dragoste, prin dragoste. Copilul reușește să observe și să învețe acceptarea unei alte persoane, autoaprecierea sănătoasă, preocuparea față de alții, doar într-o atmosferă ce asigură echilibru. Ne străduim ca educația noastră privind credința, morala creștinească să fie un proces intens în timpul zilei, în viața de grădiniță.

Așteptăm cu drag copiii acelor familii, ale căror părinți au o viață creștinească convingătoare pentru copii lor, care pretind și sprijină munca educativă desfășurată în grădinița noastră.